Logo
ARTICOLE
Dinu Lazar - Comunicarea este deficitara la fotografu` roman
02.04.2009
[Recomanda unui prieten]

Cordas Raluca: Am observat ca aveti pe site-ul dvs numeroase fotografii in alb-negru. Ce preferati, fotografia color sau cea alb-negru?

Dinu Lazar: Cred ca intr-un fel sunt mai mai cucerit in sinea mea de imaginea monocromatica, fie ea tonata sau alb negru, pentru ca mi se pare mai aproape de gravura, de litografie, esential - in mare parte fac fotografii color mai mult pentru partea de imagini comerciale, si fac imagini alb negru pentru capitolul cu cautari personale, imagini pentru mine, imagini care shmirgheluite de informatia cromatica devin mai directe, mai incisive, sau dimpotriva, mai voluptoase...
Daca as asemana imaginea cu muzica, as spune ca imaginea color este ca o bucata muzicala cintata de o orchestra, si cea alb negru, de un singur instrument... tema e mult mai usor de retinut si de transmis...

C.R.: Credeti ca un fotograf profesionist trebuie sa cunoasca toate subdomeniile acestei arte (ex: portret, peisaj, fotografie de produs etc) ? Sau fiecare se specializeaza, in timp, pe ceva anume ?

D.L.: Treaba e ca in medicina ; trebuie sa existe si medici generalisti, dar si mari specialisti care stiu foarte mult din foarte putin, doctori  pentru degetul aratator sau pentru cotul sting.
Daca te specializezi in ceva anume, depinzi de un intreg sistem ca sa gasesti de lucru si sa poti sa faci un plan de afaceri ; sigur ca totusi desi idealul este sa te specializezi in ceva anume, pe de alta parte, farmecul vietii de fotograf este tocmai ca nu faci in doua zile doua lucruri asemenea, azi mergi cu elicopterul, miine faci fotografii de corporate si peste o saptamina faci imagini de food.
Idealul pentru mine ar fi sa faci doi trei ani fotografii de moda, apoi sa observi ca iti place detaliul si sa faci imagini macro de bijuterii un an doi, si tot asa.
Stiu in strainatate fotografi de mare succes care merg pe o specializare adinca si care merg pe o tema toata viata.
La urma urmei, fiecare cu norocul lui si cu locul in care traieste...

C.R.: Care a fost cel mai mare sacrificiu pe care l-ati facut pana acum pentru a va exercita meseria ?

D.L.: Pai, nu stiu daca am facut vreun sacrificiu... am facut tot timpul ce am vrut si am avut o viata de invidiat, cel putin pina acum.
Acum desigur, fata de standardele care ne inconjoara, sunt aberant de sarantoc, cu o masina de 8 ani, cu un ceas de plastic la mina, fara casa la tara sau la munte, cu un acelasi apartament la bloc ca pe vremea lu' impushcatu... dar fiecare zi a fost o grozava placere si fiecare moment am incercat sa-l umplu cu o substanta ca un efluviu magnetic...
Sigur, am facut si imense greseli, am pierdut trenuri si am gresit gari in care am coborit degeaba.
Cumva, fotografu` e ca poshtashu` care arde sa duca o scrisoare. Asteptind scrisoarea aia fundamentala, gindindu-se cum sa o duca mai repede si mai profesional, postasul ramine postas pina la batrinete, nu se poate gindi la o slujba mai linistita, la o pensie, la ceva in administratie sau intr-o academie sa invete pe altii cum se duce posta. Poate ca cel mai mare sacrificiu a fost ca am tot asteptat o chestie fundamentala, o chestie uluitoare, ca m-am antrenat pentru un moment de mare incarcare,  - si uite ca am lasat toate cele pentru pregatirea asta, si momnetul nu a venit. E cam ca in "Desertul tatarilor" de Dino Buzzatti, si pentru ca e prea important redau un citat :

"Lieutenant Giovanni Drogo receives an assignment to the old Bastiani Fortress, on the frontier, where the desert starts and goes on for miles until disappearing inside a thick mist. Young Drogo is disheartened because he yearns for military glory, for the romantic death on the battlefield, and nothing has ever happened in Bastiani, and it's unlikely any enemy should attack from the desert. The old officers try to cheer him up: many years ago in that desert there used to be Tartars, and some think they're still there, preparing for a war; so the best thing is to wait, wait, wait. But maybe the Tartars are just a legend, made up by officers and soldiers who needed something to believe in while the years passed, and nothing will ever happen in Bastiani at all.

I won't ruin anyone's enjoyment of this brilliant novel by saying that this is practically the plot of the novel. Not much seems to happen in the novel, decades go by, and all's the same. Dino Buzzati, using the military life, has crafted a parable about the mistake of wasting one's life waiting for something to happen instead of enjoying it fully, about all the squandered opportunities at happiness, and about the irreversible course of time. What the novel misses in action it gains in character moments, in reflections about life, which will seem familiar to anyone who has stopped to consider whether they're making the fullest use of the time they have on Earth.

The Tartar Steppe is almost Kafkaesque in that a man is placed in an oppressive situation from which he can't escape either because of bureaucracy or because of a flaw in himself. But whereas Kafka writes like an intricate nightmare, Buzzati writes like an elegy, full of compassion for the protagonist.

Drogo is a fascinating character: he doesn't want to serve in Bastiani, he wants the luxurious life young officers have in the city; some of the old officers even warn him to leave as soon as possible, or he'll never leave: sooner or later the desert will exert a mysterious influence over him like it does over everyone. Drogo doesn't believe that will happen, and the years ago on, until he no longer cares. Like K., he's just beaten into indifference.

The ending is heartbreaking: Drogo does leave Bastiani and the reader is ready to cheer for him, but Buzzati turns everything upside-down in an unexpected way that makes The Tartar Steppe one of the most beautiful novels of the world."


C.R.: Ce recomandati celor care vor sa intre in domeniu ca si fotografi profesionisti ?

D.L.: Sa faca un studiu de piata.

Sa vada cit de deosebita este Romania fata de Europa in acest domeniu.

Sa incerce sa invete cit mai mult marketing si sa comunice eficient cu ceilalti din breasla.

Sa se organizeze si sa faca un plan pe termen scurt si unul pe termen lung.

Sa aiba un plan B.

Sa se intrebe cum se face ca la orice postare de job de fotograf pe ejobs aplica doua mii de oameni si la un concurs de medici participa zero virgula unu doctori. Suntem o natie de mari fotografi sau o natie in care fotografu' e un superficial care umple strazile ?
Acum, daca as fi tinar si daca as vrea sa devin fotograf profesionist, as face cumva sa studiez chestia asta intr-o solida scoala din Europa, as lucra o vreme pe afara, si pe urma as vedea daca ar avea rost sau sens sa vin in Ro ca sa fac ce.
As mai recomanda celor care vor sa se faca fotografi profesionisti sa isi faca o solida cultura, pe de o parte o cultura tehnica, sa stie optica, mecanica, electronica, fizica, IT, informatica, si pe de alta parte sa isi faca o solida cultura estetica, sa stie pictura, arta, culoare si perspectiva...
Pina una alta, din motive care imi scapa, fotografia romaneasca, daca exista, nu este cunoscuta de loc in lume... asta ar trebui sa dea de gindit...


C.R.: Urmariti disputele si "scandalurile" iscate in comunitatile foto din online-ul romanesc? Le considerati oportune ?

D.L.: Fac tot posibilul sa stau de o parte de aceasta atit de navalnica viata foto blogo-balcano-dimboviteana. Prea multe nefericiri personale care se alina numai in injuraturi, prea multi complexati care au gasit terenul ideal sa loveasca sub centura, totul rafistolat de evident schizofrenici care vor sa indrepte lumea in felul lor - plante demne de un ierbar al zadarniciei lumesti.

Internetul ne-a venit fara esentiala cultura si fara netiqueta ; nimic nu e moderat, si de aici o shenila vesnic proaspata de lucruri anormale, fraze anormale, firi anormale, care se impletesc cu energia neostoita sa demosntreze chestii care se invirt in jurul unui singur punct : toti sunt timpiti si prosti, io sunt mare si destept. Ca sa arate asta, trebuie sa faca tabula rasa cu ce a fost - astfel nu a fost nimic - pe motiv ca ei sunt primii, nu isi dau seama ca daca nu ne comportam ca niste rachete cu mai multe trepte, nu putem ajunge pe orbita.
Cam cunosc ce e in fotografie prin lume, si asa multa energie cheltuita pe infantile constructii aberante ca in lumea virtuala a fotografiei romanesti, nu am vazut.
Desi daca ne uitam bine si poetii stau la fel, graficienii se maninca  unii pe altii, toti au ceva cu ceilalti pe aici. Poate pe motive de bani sau de fire nationala... nu stiu.
Oricum am invatat la batrinete o chestie sigura : facerea de bine e incest si nici o fapta buna nu ramine nepedepsita.
Fiind eu pe net de prin anii '95, '96, si avind inca arhivate mesajele nervosilor de azi care ieri erau mielusei romantici, pot spune ca am strins ceva experienta...care desigur nu mi-a folosit la nimic.
La inceput m-am gindit sa nu reactionez in nici un fel, sa ma fac intr-un fel sau altul ca nu vad, sa trec mai departe. Acum mi-am dat seama ca e o prostie, si de o vreme mi-am facut o lista de shmekeri cu care nu port dialog  vizibil de nici un fel, dar pe care ii astept sa imi ajunga vreodata la indemina cumva ca sa le servesc la fileu ce trebuie cum trebuie o minge intirziata. Razbunarea e arma prostului, dar e tare placuta. Sau sa fac cindva o carte cu mailuri si mesaje ? Ar fi instructiv.
Oricum 90% din ce se intimpla se datoreaza faptului ca webmasterii nu modereaza ce trebuie.
Eu am avut cindva o experienta foarte interesanta, cu zeci de mii de cititori - se numea cafeneaua.com - a fost stearsa la cererea mea, dar mai exista acele mesaje in arhiva la
http://web.archive.org/web/20050206012536/www.cafeneaua.com/node/view/535 - o lectura foarte interesanta. Cit am tinut cafeneaua, nimeni nu s-a injurat cu nimeni si a fost o atmosfera superba. Deci se poate si altfel.


C.R.: Care este originea numelui "Fotografu'", nume cu care deja va identificati in mediul foto romanesc ?

D.L.: A, pai nu vine de la faptul ca oi fi eu fotograf.
Acum 30 si ceva de ani, am cunoscut si eu pe cel mai mare fotograf roman, Aurel Mihailopol ;  am fost desigur subjugat de personalitatea lui si de genialitatea sa.
Mihailopol a trait multe, a avut o viata ca un meteor, si s-a gindit sa scrie o carte cu o mica parte din drumul sau printre noi ; cartea s-a numit " Sarumina conitza, a venit fotografu' " - si in amintirea acelei carti am pus si eu numele sitului, fotografu'. Initial am vrut sa fac un site cu mai multi fotografi, cam cum e fotografa - poate asa o sa si fac cindva, cine stie. Oricum, acolo, la pagina de linkuri, sunt citeva albume ale altor fotografi.


C.R.: Ce fotografi apreciati, dintre fotografii romani si de ce ?

D.L.: Este o intrebare care mi s-a tot pus in timp in ultimii zece ani.
Cu mare precizie, toti cei pe care i-am lau
dat, sau cam 75% dintre ei, ca sa fiu sincer, s-au distilat in timp in latrai la adresa mea - este incredibil, si nu dau exemple, pentru ca sunt jenante.
De aceea in timp am inceput sa ma feresc a mai face asezari de trepte pe ghetzaru' foto romanesc sau sa ma gindesc ce copaci care infloresc vor da si roade sau ce mere rezista pina la anu'.
Pe ansamblu, fotografia romaneasca e intr-o situatie jalnica. Asta e un adevar pe care il tin pentru mine, nu e public, nu e o parere, e un fapt indubitabil care imi sta in buzunar ca un ciulin.
Se poate analiza de ce, cum , care, cine, in ce fel, dar solutii nu vad. Cei care imi plac in decursul timpului apar pe blogul meu de la Yahoo de la
http://360.yahoo.com/fotografu 
Mai nou, de o vreme, mi-am dat seama ca nu trebuie ca un mare fotograf sa fie si un etalon de moralitate, un far al puritatii sufletesti, un om care sa fie un bun diriginte la scoala de nevropati. Conteaza opera ? Atunci ar fi vreo 10-15 fotografi contemporani romani care imi plac foarte mult. Daca adaugam inca vreo 20 dintre cei care s-au dus, am pune de o constelatie de 30-35 de oameni care mi se par importanti prin opera lor in fotografia romaneasca. Asa, si vreo 4-5 sunt fotografi romani de peste hotare, de la Irina Ionesco, de care din pacate nu prea s-a auzit in tara, pina la Ion Zupcu sau Dana Maitec.
Ar fi un autobuz interesant...ce film s-ar putea face...


C.R.: Sustineti workshopuri foto si sunteti unul dintre maestri fotografiei romanesti. Ati cunoscut numerosi fotografi amatori si profesionisti, mai mult sau mai putin talentati. Care este elementul esential pentru a te remarca in domeniul fotografic ?

D.L.: Nu stiu daca sunt maestru, pentru ca lucrez foarte foarte putin, nu stiu de ce si cum ajung sa lucrez asa putin. Ma omoara organizarea. Dar asta e alta poveste.
Cred ca esential pentru a fi cineva in mediul fotografic este sa vrei sa comunici si chiar sa o faci, atit grafic ( folosind desigur limbajul plastic) cit si verbal si in scris. Sigur, sunt mari fotografi care nu pot scrie o fraza ca lumea, dar care fac imagini acceptabile - dar ar trebui sa fie exceptia.
La noi, prea multi fotografi sunt ca strungaru' sau ca fieraru' ; opt ore cu aparatu' in mina si salut si n-am cuvinte. Ei muncesc cu spor pentru un banutz sau pentru un loc sub soare, pe care poate il chiar merita.
Dar de aici si pina la a te remarca... pai trebuie sa ai pareri, cultura, schepsis si fraze... nu numai maieuash si cercelusi si par cu maglavais.
Comunicarea este cea care este extrem de deficitara la fotografu' roman. Sunt unii grozavi, care insa fac imagini pe care nu le vede nimeni nicaieri ; altii sunt cu opera in pioneze, dar au un papagal incredibil, si si-au construit o cariera numai pe vorbe si pe prezenta. Intre aceste doua extreme, sunt foarte putini cei care lucreaza si despre care aflam ca exista si ca lucreaza. Nu exista nici agenti si agentii care sa faca ce face un agent pe afara pentru un fotograf...
Alta chestie este necesitatea de a te grupa. La noi toti fotografii sunt fiecare pe cararea lui, putini stiu sa se adune si sa inoate impreuna sau sa mearga in pluton impreuna - asa cum se face in toata lumea.
Deci esential este sa comunici si sa te aduni cu altii cu care sa spargi gheatza.


C.R.: Va rugam sa ne impartasiti (si aratati) care este fotografia dvs preferata din cele pe care le-ati realizat de-a lungul timpului. De ce o preferati ?

D.L.: Am citeva valize cu negative inca - desi am aruncat trei saci mari cu peste 60 de kg de negative si diapozitive - si citeva sute de DVD, pe care sigur se afla fotografia preferata.
Care este, nu stiu inca, pentru ca nu am avut inca timp sa stau o vreme sa ma uit in jur si pe urma la traiectorie si sa ma gindesc la o cafea in liniste la o imagine care sa spun ca imi place, sau la un numar de imagini care sa aiba o greutate.
La modul superficial, as putea identifica un numar de momente care mi s-au parut formidabile, dar nu pot asocia o imagine cu acele momente, cel putin nu deocamdata.
Daca ma refer la fotografia profesionala, momentele cind am lucrat cu redactori de la USA today sau Focus sau Spiegel sau Asahi Shimbun ori Bloomberg mi s-au parut cele mai extraordinare momente pe care am avut momentul sa le prind si care mi-au deschis, pentru prea putin timp, portile raiului ; daca ma refer la fotografia de placere, orice drum cu prietenii la Sirnea, in Maramures, in Delta, mi se pare un univers al deplinei satisfactii si al timpului cind poate cumva exista sansa sa fac o fotografie foarte buna.
Dar cum ziceam, inca nu am distanta si munca necesara ca sa distilez si imaginile din toata viata asta atit de interesanta.


C.R.: Sunteti un promotor al brandului Nikon. De ce Nikon si nu Canon ? In ce masura conteaza aparatul in ecuatia unei fotografii "puternice"?

D.L.: Povestea este mai complexa.
In decursul timpului, am avut multe aparate foto. Practic pe asta s-au dus toti banii, si nu exista aparat foto pe care sa nu il fi folosit, de la Leica si Konika la Minolta si Pentax, de la Ricoh si Casio la Rollei, Hasselblad, Mamiya si alte citeva zeci de branduri.

Nikon, am avut, in era filmului, tot ce misca, Nikon F, F2, F3, F4, F5, si Nikormat sau Nikonos. Prin anul 2000 aveam un Nikon F801 cu obiective de la 14 mm la 500 mm.  Pe urma am avut o vreme aparate digitale Canon, si din motive foarte exacte si obiective, la un moment dat, la sfirsitul anului trecut, am vindut tot ce aveam Canon si am trecut din nou la Nikon.
Fiecare aparat si sitem are si lucruri bune si lucruri rele, dar la ora asta, la ce fac eu, la cum vad eu imaginea, trec printr-o perioada in care ma identific mai mult cu imaginea realizata de Nikon. Asta nu inseamna ca nu o sa am si Leica din nou daca o sa vreau sau cine stie ce alt aparat.
In alta ordine de idei, in clipa asta, prin Skin Romania, Nikon este singurul aparat foto promovat in Ro ca lumea, cu service ca lumea, cu site si forum, cu garantie si post garantie, cu toate cele necesare ca sa fie un instrument creator de grozave imagini si pentru amator si pentru profesionsist.

 

C.R.: Cand si care a fost primul dvs job in afara tarii ? Cum ati spart gheata ?

D.L.: Prin 1998, o mare firma de turism care organizeaza o excursie foarte gomoasa cu milionari si miliardari care merg cu un tren de epoca, mi-a comandat un reportaj al calatoriei in Romania al acelui tren. S-au uitat pe situl meu de atunci, m-au intrebat daca pot sa fac asa ceva, au venit cu o lista interminabila de cerinte si cu un contract pe 18 pagini, am ajuns la o concluzie si am facut lucrarea. In acelasi an am facut si un reportaj pentru ziarul japonez Asahi Shimbun, care arvea tiraj 7 milioane de exemplare pe zi... a fost senzational. Asa a inceput. Eu nu am contactat pe nimeni si nu am trimis CV-uri sau propuneri de colaborare nicaieri. Nici acum nu o fac. Cine vrea sa colaboaram, colaboram, cine nu, nu. Oricum dupa citeva experiente dure si multi bani pierduti prin 2002 am hotarit sa nu mai colaborez cu nici un client roman - in presa se plateste la noi mizerabil, la revistele glossy e de tot risul,  firmele de advertising te platesc la pastele cailor, asa ca lucrez de zor pentru straini cind se poate  sau ma distrez cu fotografii pentru sertarul personal. SI mai fac seminarii, care imi plac foarte mult si care imi dau ocazia sa imi fac multi prieteni buni printre fotografii care vor fi mai departe cu trotineta pe ogorul imaginii...

R.C.: Multumim pentru timpul acordat ! 


Interviu de Raluca Cordas

Fotografii de Dinu Lazar

www.fotografu.ro


 

[back] [Propune un articol]

2017-01-03 03:41:51
http://dutasterideavodartonline.org/ - dutasterideavodartonline.org.ankor online-purchaselevitra.net.ankor http://20mg-cheapest-pricelevitra.net/

2017-01-03 03:26:59
http://dutasterideavodartonline.org/ - dutasterideavodartonline.org.ankor online-purchaselevitra.net.ankor http://20mg-cheapest-pricelevitra.net/

財布 グッチ
2014-12-21 22:38:38
write-up those content material material articles to the top, tailored website plus ezines. sell news letter articles If you like the thought of currency trading subject matter, finally explore stock trading ezine publications with other people because specialized niche. here is a great helpful tip: Look for people who of course piece of writing their newsletter items on the blogs and forums, being you may the benefit of a one-way link and recurring vehicles, 財布 グッチ http://www.amusementkiddierides.com/picturevent.asp

ルイヴィトンの
2014-11-10 15:46:32
though, when he's in the united kingdom he will need frustrated the sea to positively ireland in europe. for additional details on ireland in europe at this point. and as well,as well as the Australia's last night, Aibileen could be grieving for the last homicide associated the lady's fuesen after some duration back. your daughter has knowledge in something employs swapped out in their own. Aibileen and also Minnie would be best frinds. ルイヴィトンの http://www.deepbluecomputing.co.uk/farmxs/go.asp?eid=684

グッチ 鞄 直し
2014-10-31 18:14:11
You'll be very impressed to find out how the particular reasonable monthly cost would likely rise. And you won't find a hint to barefoot. accomplish this do physical exercise for an endeavor. SQL shot weaknesses allow the an assailant to govern each data base away an online presence. As advance forward has been manufactured to close many of those weaknesses the quantity of SQL treatment widely in held net requirements shed after for every cent 46 plenty of in 2011 attackers have right now to be able to covering target leadership as. kinds of vulnerabilities allow the opponent for you to commit requires entirely on a web site equipment. グッチ 鞄 直し http://www.damianchristianhoward.com/Scripts/history.asp?pageid=462

ヴィトン 旅行 ボストン
2014-10-20 01:19:11
be: hubpages delivers a maximum of 5 belongings in many of these component. the case, you might want to see much more gifts, learning simply click on one down the page, and then always look into the a good idea interrelated items that is to be identified towards the end of the show or else please let amazon online marketplace supply huge report on add-ons when type your own diet keywtheir sited on. also, the two of us glassesmasters at this moment restricted to at the most 20 total amazon bonds inside of a. ヴィトン 旅行 ボストン 長財布 人気 http://www.atlanticelectrics.com/goodsin/event.asp?tag=274

Catalin Pop
2010-02-15 02:04:53
Imi plac f f mult pozele

fotolucian
2009-10-29 07:52:26
Fotografii deosebite,extraordinare,felicitari fotografului.

ogarafgan
2009-04-02 03:42:08
Numai fotografii una si una, asa de suflet domnu fotografu' De interviu zisai deja, bine spus, punctat forte acolo un'e sa te 'aci remarcat ca fotograf Remarcat merge cu mancat 'acat Am comunicat! 'ush ce am in seara, noaptea asta, dar e minunat!


Adauga Comentariu
Numele tau:
Adresa ta de e-mail:
Comentariul tau:
Cate litere are numele introdus de tine?
Abonare Newsletter
Andrea Blaga
Homo Videns 2
EuroArt Camp
Meeting Place Izbiceni
Euroarte
Hosting
Fotografa Saptamanii
Get the Flash Player to see this player.
<< August 2017 >>

Lu

Ma

Mi

Joi

Vi

Sa

Du

 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031
Fotomagazin
Pictorita
natalocika
© Copyright 2007-2015 Fotografa.ro. Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Fotografa.ro. Drepturile asupra imaginilor si textelor aparute pe Fotografa.ro apartin autorilor acestora si nu pot fi reproduse fara acordul lor. Fotografa.ro nu isi asuma responsabilitatea pentru autenticitatea textelor si a imaginilor reproduse, aceasta responsabilitate apartinand autorilor.
By Theo Radu