evrei de vânzare

Cititorii Atenție: Autorul cărții „Răscumpărarea evreilor: povestea extraordinarului târg secret dintre România și Israel”, Radu Ioanid, acum ambasadorul României în Israel, a fost coleg de-al meu timp de aproape un deceniu la United Muzeul Statelor Holocaustului în urmă cu aproximativ treizeci de ani și de atunci este un prieten. Eu eram tehnic șeful lui, dar ar fi exagerat să sugerez că Ioanid era subordonat oricui. Deci, nu sunt nici lipsit de pasiune față de bărbat și nici de subiect. Un cititor informat poate face aprecierile adecvate cu privire la această recenzie.

În 1944, în perioada finală cea mai intensă a uciderii evreilor, a apărut o reclamă în ziarele importante: „Evrei de vânzare”. Nu au fost luați; la urma urmei, ce avea să facă cineva cu acești evrei și cine le-ar plăti răscumpărarea?

Să înțelegem contextul: domnitorul român Mareșalul Ion Antonescu, dictatorul român care fusese aliat cu Germania nazistă, ajunsese la concluzia, larg împărtășită în 1944, după Stalingrad și progresele sovietice în Est, chiar înainte de Ziua Z, că Germania lui Hitler avea să piardă războiul. Dintr-o dată, după ce România a participat cel mai activ la uciderea propriilor evrei și a ajutat de bunăvoie Germania la uciderea evreilor neromâni, evreii ar putea fi mai valoroși decât evreii morți în viață, mai profitabili pentru el, mai avantajoși pentru națiunea lui.

Planul lui Antonescu a eșuat din obișnuința unui cumpărător – nicio țară nu i-a dorit pe evrei – și, de asemenea, din cauza condițiilor de război, banii nu au putut fi schimbati cu inamicul. Din fericire pentru evreii din „vechea Românie” – nu teritoriile pe care le-a fost dat României datorită alianței sale cu Germania – acest plan de a vinde evreii a fost un colac de salvare, deoarece uciderea a fost amânată și în curând, deși cu siguranță nu destul de curând, războiul. s-a încheiat și o populație considerabilă de evrei a rămas în viață în România.

Această poveste a fost bine povestită de Ioanid de două ori, mai întâi în propria sa carte magistrală „Holocaustul în România: distrugerea evreilor și țiganilor sub regimul Antonescu, 1940-1944” și mai târziu în lucrarea pe care a întreprins-o ca parte a Comisia Wiesel, un studiu internațional veridic al situației României față de propria sa comunitate evreiască în timpul Holocaustului, prezidat de Wiesel și cu participarea unui comitet al unora dintre cei mai importanți savanți ai lumii, atât în ​​România, cât și în alte părți. Din cauza statutului de autor laureat al Premiului Nobel și a reputației colegilor săi, precum și a calității lucrării lui Ioanid, Comisia a prevalat împotriva presiunii politice din partea autorităților române.

Evreii români erau cea mai mare comunitate națională din Israel. Howa care s-a întâmplat este o poveste fascinantă cu intrigi și subploturi, corupție, intrigi, îndrăzneală, politică și, mai presus de toate, bani.

În „Răscumpărarea evreilor”, Ioanid ajunge să completeze povestea „Evreilor de vânzare”, de data aceasta cel mai complet, deoarece înainte de marea Aliya a evreilor sovietici, evreii români erau cea mai mare comunitate națională din Israel. Cum s-a întâmplat asta este o poveste fascinantă cu intrigi și subploturi, corupție, intrigi, îndrăzneală, politică și, mai presus de toate, bani.

Contururile de bază ale poveștii sunt ușor de spus, dar diavolul este în detaliile sale fascinante.

După cel de-al Doilea Război Mondial, România avea o nevoie disperată de a-și susține sectorul agricol în plină desfășurare, inclusiv sperma pentru viței, iar un intermediar evreu care trăia în străinătate s-a dovedit util. El va furniza ceea ce era necesar, iar costul ar include permisele de ieșire pentru un număr modest de familii evreiești. Au existat profituri frumoase pentru intermediar – câștiguri reale pentru economia României și un număr limitat de evrei au fost eliberați să trăiască o viață la alegerea lor în Israel sau în lumea occidentală.

Mai târziu, pe măsură ce industrializarea câștiga un pic de avânt în economia românească postbelică, acest evreu s-a dovedit din nou util, deoarece mașinile au înlocuit găinile și sperma ca import dorit. Din nou, s-au schimbat bani, profiturile au fost semnificative și unui număr suplimentar, dar limitat de evrei au fost lăsați să plece.

Intră israelienii și, mai ales, cel mai priceput agent de informații Shaike Dan. Ei erau nerăbdători să elimine intermediarul evreu, mai nerăbdători încă să-i scoată pe evrei afară și nu nemulțumiți să înlăture anumite niveluri de corupție, chiar dacă evreii beneficiau de acea corupție, care s-a dovedit indispensabilă pentru libertatea lor.

Domnitorul român Nicolae Ceauşescu a fost un jucător cheie. Era o anomalie: tiranic acasă, a încercat să îndepărteze România de orbita sovietică și să tragă un fel de politică independentă față de Occident. El nu a rupt relațiile diplomatice cu Israelul după războiul de șase zile. Din cauza acelei atitudini și a aparentei sale disidențe în cadrul blocului sovietic comunist, el a devenit un iubit al Occidentului, care a învățat să-și tolereze corupția și tendințele tiranice atâta timp cât a trasat o cale oarecum independentă de blocul de la Varșovia.

Ceauşescu a descoperit că România avea două surse neaşteptate de valută: Germania şi Israel. Germania de Vest a fost dispusă să răscumpere etnicii germani din România, iar Israelul a fost dispus nu numai să absoarbă evreii români, ci și să plătească pentru eliberarea lor la o scară variabilă, în funcție de vârsta și pregătirea lor. Copiii și evreii pensionari urmau să fie eliberați gratuit, iar României i se rambursa pentru educația și formarea evreilor români în vârstă de muncă. Domnitorul român avea să scoată de la vârf sume vitale de bani atât pentru a se întreține cu stil, cât și pentru a se îmbogăți în timp.

Rabinul-șef al României, unul dintre cele mai fascinante personaje din Europa de Est, a fost indispensabil acestei operațiuni. Rabinul Moshe Rosen a trăit în stil; în sinagogă și la ocaziile oficiale, purta o haină lungă, purpurie, cu o stea evreiască atârnându-i de gât, puțin dar vizibil mai mare decât crucea purtată de cardinal. A fost trimis în Occident pentru a promova agenda României, în special dorința acesteia de a primi statutul de Națiune cea mai favorizată pentru țara sa și sa întâlnit cu conducerea evreiască și cu conducerea Congresului. Schimbul a fost clar. Sprijină statul, chiar și statul tiranic, iar acel stat va continua să facă afaceri cu Israelul. Oricât de neplăcut ar fi compromisul, totuși i-a compromis rolul ca shtadlan, mijlocitorul tradițional evreiesc, Rosen a avut două realizări de neegalat: evreii români s-au putut muta în Israel în număr record, iar sinagogile și căminele de bătrâni, chiar și instituțiile de învățământ și de cultură evreiești, au rămas viabile pentru o comunitate evreiască în continuă scădere. Nu a fost frumos, nu a fost moral pur, dar a funcționat.

Ca român, Ioanid este cel mai incomod de compromisurile morale care au fost făcute, de corupția conducerii românești și de modul în care Ceaușescu a putut să folosească evreii pentru a-și prelungi domnia. Ca povestitor, este fascinat de poveste — cine nu ar fi? — la fel ca și cititorii săi. Ca istoric, el împarte cartea în două, povestind povestea în prima parte și prezentând documentele originale care îi fundamentează cazul în cealaltă, documente acum disponibile datorită libertății de care s-a bucurat România în epoca post-comunistă.

Este important să înțelegem că evreii sunt mult mai bine într-o societate liberă, dar dacă sunt forțați să trăiască sub tiranie, ei sunt norocoși dacă sunt percepuți a fi folositori regimului și cei mai norocoși dacă sunt căutați în altă parte. Când evreii au fost oferiți spre vânzare de data aceasta, Israelul și organizațiile evreiești americane au fost dispuși să plătească prețul. Atât dictatorii Antonescu, cât și Ceaușescu au constatat că evreii în viață erau mai valoroși decât evreii morți, dar numai Ceaușescu a fost capabil să-i vândă efectiv.

Michael Berenbaum este director al Institutului Sigi Ziering și profesor de Studii Evreiești la American Jewish University.